Medical Park

PrezentareTransplantul de organeTransplantul de maduva osoasaCelulele stem si tipizarea tesuturilorNeurochirurgieOncologieCardiologie si cardiologie vascularaCentrul de fertilizare in vitroCentrul de Diagnosticare Genetica

Medical Park – Tratamente in Turcia

Tratamente in Turcia - MedicalPark

Obiectivul Grupului de Spitale Medical Park este de a oferi servicii medicale pentru toată lumea în cadrul spitalelor înființate pe întreg teritoriul Turciei.
La baza filozofiei de management se află principiul fundamental “Oferirea de servicii medicale la cele mai înalte standarde, către întreaga societate, fără a face compromisuri cu privire la calitate sau la principiile de etică medicală şi respectând drepturile pacienților”. Principiile pe care Grupul le-a adoptat odată cu formarea rețelei de spitale de succes ce ofera tratamente in Turcia sunt:

  • Obiective realiste care să răspundă nevoilor societății.
  • Folosirea celor mai moderne tehnici de tratament și utilizarea profesionistă a echipamentelor tehnice avansate.
  • Oferirea de servicii de sănătate de calitate superioară implicând personal experimentat.

MISIUNE

Continuăm să ne menţinem calitatea de a fi lideri în a oferi către marea majoritate a societății servicii medicale, utilizând tehnologii de ultimă generatie, respectând drepturile pacienților şi fără a face compromisuri cu privire la principiile de etică medicală în domeniile de sănătate în care suntem specializaţi.

POLITICA DE CALITATE

  • Asigurarea satisfacției pacienților și a angajaților.
  • Protejarea drepturilor pacienților și a apropiaților acestora, informarea și instruirea în fiecare etapă a tratamentului.
  • Realizarea obiectivului de evaluare și perfecționare continuă a tuturor angajaților.
  • Oferirea de servicii medicale la standarde internaționale cu personal profesionist.
  • Asumarea rolului de lider în cercetările științifice utilizând tehnologia modernă, fără a face compromisuri cu privire la principiile științifice, umane și etice.
  • Sprijinirea formării continue și a participării angajaților la congrese internaționale, seminarii, publicații etc.
  • Oferirea de servicii de calitate la prețuri accesibile.

Transplantul de organe

Departamentul de Transplant de Organe din cadrul Medical Park a reușit să devină cunoscut, nu numai pe plan local dar și pe plan internațional, datorită numeroaselor reușite și a investițiilor. Înființat cu scopul de a salva cât mai multe vieți, Departamentul de Transplant de Organe și-a început activitatea in 2008, realizând în același an 68 de transplanturi de organe. În cadrul departamentului s-au realizat în total 2.331 de operații de transplant de rinichi, ficat și pancreas dintre care 512 în anul 2009, 544 în 2010, 564 în anul 2011 şi 643 în 2012.
În cadrul centrului sunt realizate o treime din totalul operațiilor de transplant de organe din Turcia, rata de supraviețuire a pacienților fiind de 98%. În cadrul Grupului de Spitale Medical Park continuă investițiile privind transplantul de organe și în același timp perfecționarea continuă a echipei de profesori doctori.
Primul transplant de rinichi triplu și cvadruplu încrucișat din istoria medicinii din Turcia s-a realizat în cadrul Centrului de Transplant de Organe Medical Park.

Transplantul de maduva osoasa

Datorită investiților realizate și a echipei de specialiști, Grupul de Spitale Medical Park oferă servicii medicale dar și de formare în domeniul transplantului medular.
În cadrul Grupului de Spitale Medical Park se realizează operații de transplant medular pentru copii și adulți la standarde internaționale, Grupul fiind interconectat la Băncile Internaționale de Transplant de Măduvă Osoasă.
Transplantul poate fi realizat:

  • fie utilizând propriile celulele stem ale pacientului (tip autolog),
  • celulele stem recoltate de la frate/soră care sunt compatibile cu pacientul (tipul allogenic),
  • celulele stem provenite de la Banca Internatională de Transplant Medular sau
  • prin utilizarea celulelor recoltate de la cordonul ombilical al copilului obținut prin metoda IVF.

Centrele de Transplant de Măduvă Osoasă sunt acreditate de către Ministerul Sănătății din Turcia și EBMT (Asociația Europeană de Transplant de Măduvă), deciziile luate de către oamenii de știință în cadrul Consiliului de Transplant fiind în conformitate cu standardele internaționale (EBMT, CIBMTR, ISCT).
Serviciile Medical Park sunt oferite de medici cu vastă experientăƒcare își desfășoarムactivitatea în laboratoare dotate la cele mai înalte standarde internaționale, camerele pacienților și coridoarele fiind dotate cu sistemul de filtrare HEPA, cu ajutorul căruia se realizează ventilația, reducându-se riscul de infecție.
Transplantul de măduvă osoasă se realizează pentru persoanele cu leucemie, limfoma sau pentru pacienți cu diferite tipuri de cancer al căror tratament este ineficient, pentru persoanele care prezintă diverse forme de boli hematologice ereditare (ex. talesemie), de insuficiență de măduvă osoasă ereditară sau dobândită (ex. anemia aplastică) și în cazul anumitor boli ale sistemului imunitar.

Celulele stem si tipizarea tesuturilor

La Laboratorul de Tipizare a Țesuturilor și Unitatea de Imunologie din cadrul Medical Park sunt oferite servicii medicale în conformitate cu standardele internaționale de calitate.
Laboratorul de Tipizare a Ţesuturilor a fost certificat de către UKNEQAS şi Federaţia Europeană de Imunologie (EFI) ca urmare a rezultatelor obținute în cadrul Lucrărilor Schemelor de control de calitate externă în Imunologia Transplantului.
Testele privind Evaluarea Sistemului de Imunizare şi Transplantul de Celule Stem sunt efectuate folosind cea mai avansată tehnică.
Echipa de cercetare își desfașoară activitatea în cadrul următoarelor unități:

  • Laboratorul de Tipizare a Ţesuturilor
  • Unitatea de Imunologie
  • Unitate de Colectare și Crioprezervare a Celulelor Stem
  • Laboratorul de Terapie Celulară
  • Centrul Oncologic și Hematologic
  • Unitatea de Fotoforeză Extracorporală

Neurochirurgie

În Departamentele de Neurochirurgie din cadrul Grupului de Spitale Medical Park, serviciile medicale sunt oferite de către un corp de doctori academicieni cu înaltă calificare, utilizându-se sisteme de imagistică avansată de neuroradiologie și metode științifice de tratament de ultimă generație.
Sălile de operație rezervate pacienților cu afecțiuni neurochirurgicale sunt dotate cu echipamente de tehnologie de ultimă generație astfel încât în aceste săli se pot realiza orice tip de operație pe creier.
Specializările din cadrul Centrului de Neurochirurgie :

  • Tratamentul pentru Parkinson – Pacemaker cerebral
  • Tumori cerebrale
  • Chirurgie spinală
  • Neurochirurgie Pediatrică

Chirurgia Parkinson se realizează în doar câteva centre din lume dintre care și în cadrul Medical Park Bahçelievler. Întâlnită la o persoană din 300, această afecțiune neurologică cronică poate fi tratată farmaceutic dar și prin implantarea pacemaker-ului cerebral utilizând Tehnica de Stimulare și Înregistrare cu Microelectrozi.

Oncologie

Grupul de Spitale Medical Park deține tehnologia necesară pentru a diagnostica și a trata una dintre cele mai răspândite boli cronice şi anume cancerul.
Spitalul de Oncologie, parte integrantă a Complexului Spitalier Medical Park Göztepe, este primul spital privat din Turcia specializat în afecțiunile de cancer şi care poate concura cu ușurință cu cele mai mari spitale de oncologie din Europa si America.
În cadrul Grupului de Spitale Medical Park cancerul se tratează utilizând: tratamentul medicamentos (chimioterapie/imunoterapie), tratamentul cu radiații (radioterapie : Conformală, IMRT), tratamentul chirurgical și tratamentul invaziv prin aplicarea metodelor endoscopice la care se adaugă asistență psihologică şi asistență medicală pentru nutriție.
Pe lângă aceste tratamente sunt utilizate și o multitudine de metode de imagistică și laborator: metode utilizate pentru diagnosticarea timpurie a cancerului: PET-CT (Tomografie cu emisie de pozitroni), MR (Rezonanță magnetică), CT (Tomografie computerizată), Scintigrafie osoasă ș.a.
În cadrul Grupului de Spitale Medical Park, unitățile de oncologie se află într-o colaborare permanentă cu medicii specialiști de la Boli Interne, Chirurgie Generală, Ginecologie, Ortopedie, Neurologie și Endocrinologie etc., astfel încât o echipă multidisciplinară poate fi convocată în vederea stabilirii celei mai bune forme de tratament pentru pacient.

Cardiologie si cardiologie vasculara

Grupul de Spitale Medical Park şi-a asumat un rol important, atât la nivel național cât și internațional, în ceea ce privește sănătatea cardiovasculară, accentuând de fiecare dată importanța acestui subiect. Utilizând tehnologia avansată, Grupul oferă servicii medicale impreună cu o echipă specializată.
În cadrul Grupului de Spitale Medical Park, pe lângă metodele de diagnosticare (scintigrafia miocardică de perfuzie, ecocardiografie, teste de stres, studii electrofiziologice) și tratare, sunt realizate operații pe inimă de tip invaziv, operații cu balon, valvuloplastie, implantarea de stimulator cardiac (pacemaker) pentru insuficiența cardiacă, operații de corectare a anomaliilor congenitale (Tetralogia Fallot, DSA, DSV, atrezia de tricuspidă, operații cu procedura Ross), implantarea de stenturi pe arterele periferică și carotidă etc.
În anul 2012 s-au realizat 29.583 de Angio şi aproximativ 3.816 de operatii by-pass.

Centrul de fertilizare in vitro

În Centrele de Fertilizare în Vitro din cadrul Grupului de Spitale Medical Park sunt obținute rezultate cu un procent ridicat de succes, experiența echipei și echipamentul tehnic reprezentând un rol important în acest sens.
În cadrul acestor centre există laboratoare de andrologie, de embriologie, săli de operație speciale etc.
Rata de succes obținută în centrele Medical Park este la același nivel cu cel al centrelor din Statele Unite și peste nivelul centrelor recunoscute din Europa. Din numarul total de pacienți care se prezintă la Centrele de Fertilizare în Vitro, un procent de 15% îl reprezintă pacienții din exteriorul Turciei.

Centrul de Diagnosticare Genetica

Centrul de Diagnosticare și Tratare a Afecțiunilor Genetice din cadrul Grupului de Spitale Medical Park deține laboratoare dotate cu tehnologie de ultimă generație. Echipa este experimentată şi acordă mare importanță siguranței și controlului extern de calitate.
În cadrul Laboratorului de Citogenetică se utilizează metode de diagnostic pre-natal (teste invazive şi non-invazive) și post-natal (tipizarea țesuturilor și examinarea sângelui periferic etc.).
În diversele laboratoare ale centrului sunt efectuate teste de rutină, de genetică a cancerului, farmacogenetică, teste de predispoziție/risc și diagnosticare genetică de pre-implantare. Infrastructura permite ca în aceste laboratoare să se realizeze peste 200-250 de teste pe zi.